marți, 24 mai 2011

CONCERT U2!

U2 vin în România
Ȋn luna septembie, trupa irlandeză U2 ar putea concerta pe noul stadion naţional “Lia Manoliu”.Acest lucru va fi posibil numai in condiţiile în care se vor concretiza discuţiile cu promoterul formaţiei. 

Directorul Direcţiei de Investiţii din Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Bogdan Hreapcă, a confirmat discutiile pe care le-a avut cu unul dintre promoterii trupei U2 în vederea aduceii ei în România. Acesta dorește ca celebrii cântareţi de muzica rock sa fie prezenţi la inaugurarea oficială a stadionului „Lia Manoliu”. Nu există o certitudine în acest sens, deoarece aceste discuţii nu au fost încă finalizate.

Formaţia a fost fondată în anul 1976, pe vremea cand membrii ei (Bono- voce şi chitară, The Edge- chitară, clape şi voce, Adam Clayton- chitară bas şi Larry Mullen Jr.- tobe şi percuţie) erau încă adolescenţi și nu aveau cunoștinţe aprofundate în domeniul muzical. Cu toate acestea, până la începutul anilor 80’, trupa a căpătat notorietate la nivel internaţional, iar versurile melodiilor interpretate de membrii ei erau pe buzele tuturor. Astfel, atât membrii formaţiei, cât si cantecele acestora  au prins la public și au avut parte de un real succes.

Cel mai nou album al trupei, intitulat ”No Line On The Horizon" a fost lansat pe data de  2 martie 2009 și a fost promovat în cadrul turneului mondial ce s-a intitulat "360° Tour". Fiecare concert a generat încasări de peste 7 milioane de dolari, fiind urmarit de aproximativ 70. 000 de spectatori.

Ȋnainte de mai 2011, când trupa va pleca într-un turneu sud-american, va fi lansat următorul material discografic al grupului U2, al cărui titlu provizoriu este "Songs Of Ascent".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu